citeşti...
→ SOUTH KOREA DEX

VIAŢA RELIGIOASĂ ÎN COREEA DE SUD[1]

Religia joacă un rol extrem de important într-o comunitate şi în viaţa unui om. Religia poate fi considerată un stil de viaţă, şi având în vedere că un procent de 53% din populaţia Coreei şi-a declarat apartenenţa la o anumită credinţă, trebuie să luăm în considerare şi acest aspect important când vorbim de cultura acestei ţări. Cunoscând îndeaproape religia din Coreea de Sud, vei înţelege mai bine visele şi dorinţele poporului coreean, sentimentele, emoţiile, valorile şi credinţele care sunt aproape de inima lor. Vorbind despre religia în Coreea de Sud, vorbim şi despre natura tolerantă a unuia dintre cele mai vechi popoare de pe acest pământ. Tocmai datorită acestei naturi tolerante, în Coreea şi-au găsit loc diverse credinţe, dintre care cele mai importante sunt: Budismul (22% din populaţia Coreei de Sud), Creştinismul (29%), Mugyo sau Şamanismul (0,2 %), iar restul aparţin unor minorităţi religioase precum Jeung San Do, Daesun Jinrihoe, Cheondoismul, Taoismul, Şamanismul, Confucianismul şi Islamul.

În continuare vom vorbi despre religiile cu o veche tradiţie şi influenţă asupra poporului coreean: Şamanismul, Budismul, Confucianismul, dar şi despre proporţiile pe care le ia Creştinismul în această ţară asiatică.

 

Şamanismul

Coreea urmează tradiţia est-astiatică de a adopta mai multe religii, decât de a urma o singură  credinţă. Perspectivele religioase nu au fost condiţionate de o singură religie, ci de o serie de convingeri şi principii adoptate din ţările vecine. Cea mai veche formă de viaţă religioasă din Coreea, datând chiar din timpuri preistorice, este credinţa conform căreia lumea este locuită de spirite. Există o clasificare destul de rudimentară a milioanelor de zei, spirite, fantome, de la „zei generali” care domnesc pe diverse trepte ale Raiului, până la spiritele munţilor (sansin), zei care locuiesc în copaci, peşteri sacre, stâlpi de piatră, spirite ale pământului, zei protectori ai gospodăriilor şi satelor şi spiritele celor care au avut o moarte violentă. Se crede că aceste spirite au puterea de a influenţa şi schimba destinul celor vii. Şamanii, majoritatea femei, sunt aleşi pentru a media între lumea spiritelor şi oameni. Femeile şaman (mudang) practică ritualuri (kut) pentru noroc, sănătate, prosperitate, exorcizarea spiritelor demonice şi binecuvântarea caselor şi satelor. Aceste slujbe se practică şi pentru a trece sufletul unei persoane decedate în lumea de dincolo.  Majoritatea oamenilor de ştiinţă susţin că Şamanismul nu este o religie în sine, ci mai degrabă un fel de practică „medicală”, prin care spiritele sunt manipulate pentru a obţine beneficii lumeşti. Nu există noţiunea de „mântuire” sau perfecţiune spirituală sau morală, cel puţin pentru cei care cred în aceste spirite. În mod tradiţional, şamanii aveau un statut social scăzut şi erau membri ai clasei ch’ommin.

Pictură murală de pe vremea regatului Goguryeo care înfăţişează un motiv şamanic

Pictură murală de pe vremea regatului Goguryeo care înfăţişează un motiv şamanic

Credinţele spiritualiste sunt asociate cu tradiţiile satelor pescăreşti şi sunt un fenomen răspândit în comunităţile rurale. Guvernul coreean a descurajat credinţa în Şamanism, declarând-o drept superstiţie şi astfel au minimalizat  importanţa ei în Coreea. Totuşi, într-un climat dominat de un naţionalism pronunţat şi o identitate culturală puternică, dansurile, cântecele şi incantaţiile care compun kut-ul au fost recunoscute drept o parte importantă a culturii coreene. Începând din anii `70, ritualuri care până atunci au fost ferite de ochii publicului larg, acum ies la iveală, iar tot mai mulţi oameni participă la ceremoniale de binecuvântare sau alungare a spiritelor rele. Multe aspecte ale ritualului religios şamanic au fost declarate moşteniri culturale preţioase care trebuie conservate şi transmise generaţiilor viitoare.

 

Taoismul şi Budismul

Taoismul (religie care îşi îndreaptă atenţia către relaţia individului cu natura, decât către relaţia individului cu alţi indivizi) şi Budismul (Religia budistă consideră că omul trebuie să depăşească iluzia lumii în care trăim şi să încerce să obţină iluminarea, accesul la nirvana. Buddha propovăduia o nouă „doctrină”, mai mult o înţelepciune, fără zei sau texte sacre, şi mai puţin o adevărată religie. Nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, şi nici nu a fost privit ca atare de budişti. El a fost doar un om care a atins un nivel ridicat de cunoaştere, înţelegând viaţa în mod profund.)intră în Coreea din China în perioada celor Trei Regate (sec. 4-7 d.Hr.). În mai multe picturi murale din Goguryeo sunt prezente motive taoiste. Budismul a fost religia dominantă care a influenţat cultura pe timpul dinastiei Silla ( 668-935 d.Hr.) şi Koryo (918-1932). Confucianismul a fost adus tot din China pe la începutul mileniului 1, dar a fost adoptat pe timpul dinastiei Choson, când primii regi ai dinastiei au început să persecute doctrina budistă. Astăzi, doar 0,2% dintre coreeni şi-au declarat apartenenţa la Confucianism. Cu toate acestea, influenţa etică a Confucianismului asupra practicilor religioase şi a culturii coreene este omniprezentă. Ritualurile confucianiste sunt încă practicate în anumite perioade ale anului. Cele mai însemnate ritualuri anuale se ţin la Templul lui Confucius din Seul.

Creştinismul

Primii misionari catolici au ajuns în Coreea în 1794, cu zece ani după întoarcerea de la Beijing a primului coreean botezat. Totuşi, dogmele creştine au ajuns în Coreea în secolul 17 prin scrierile misionarului iezuit Matteo Ricci, care locuia la curţile imperiale de la Beijing. Se pare că învăţaţii şcolii Sirhak erau interesaţi de aceste scrieri. Deoarece cei proastăt convertiţi la creştinism refuzau să practice ritualurile confucianiste, guvernul a interzis răspândirea creştinismului. Deşi un număr mic de catolici au fost executaţi la începutul secolului 19, nu s-au luat măsuri severe împotriva creştinilor. În 1880 mai mulţi misionari protestanţi intră în Coreea şi împreună cu preoţii catolici convertesc un număr impresionant de oameni.  Un succes deosebit îl au bisercile metodiste şi presbiteriene. Creştinii construiesc şcoli, universităţi, spitale, orfelinate şi joacă un rol important în modernizarea ţării. Pe timpul ocupaţiei japoneze, creştinii au fost în primele rânduri în lupta pentru independenţă. Mai mulţi factori au contribuit la succesul creştinismului în Coreea, printre care amintim şi decăderea Budismului coreean, eforturile creştinilor educaţi de a împăca dogmele creştine cu cele confucianiste (ultimele fiind văzute ca nişte etici sociale decât o religie), identificarea filosofiilor creştine cu naţionalismul coreean şi într-ajutorarea reciprocă promovată la nivelul societăţilor creştine. Un număr mare de creştini locuiau în nordul peninsulei, unde Confucianismul nu era la fel de puternic ca în sud. Înainte de 1948, Phenian era un important centru creştin, dar după adoptarea regimului comunist, majoritatea creştinilor fug în sud de teama persecuţiilor. Creştinismul devine din ce în ce mai popular şi depăşeşte Budismul în ceea ce priveşte numărul de credincioşi. Bisericile protestante, în special cele metodiste, presbiteriene şi penticostale, numără un procent de 18,3% din populaţia Coreei de Sud, iar biserica Romano-Catolică 10,9%.

About KimSuroLover

Iubesc Coreea şi tot ce ţine de cultura acestei ţări. Când citesc, urmăresc vreun film despre această minunată ţară sau ascult frumoasa muzică kpop şi tradiţională, mă simt pe altă lume. Vreau să vă ofer şi vouă experienţe din această lume, vreau să trăim împreună bucuria şi emoţiile care ne leagă atunci când intrăm în legătură cu frumoasa lume din Ţara Dimineţilor Liniştite. Sper că nu am exagerat cu sentimentalisme, exprim doar ce simt eu şi sunt încântată să împărtăşesc cu voi aceste sentimente. Mulţumesc.

Discuție

11 thoughts on “VIAŢA RELIGIOASĂ ÎN COREEA DE SUD[1]

  1. Daca primul coreean botezat a ajuns in Coreea in 1964 (asa rezulta din text) cum de au fost crestinii in primele randuri in lupta pt independenta in timpul ocupatiei japoneze care a durat din 1910 pan in 1945?

    Posted by Viorica | 2011/11/17, 11:18 PM
  2. Nu am mai auzit de Şamanism,dar este destul de ciudat,adica mi se pare ciudat sa te inchini unei fantome sau a mai cine stie carui obiect,pe bune! nu am nici un drept sa judec pentru ca fiecare este liber de a alege sa creada in ceea ce vor dar este un act mizerabil in fata lui Dumnezeu sa nu-ti recunosti propriul tata!Atata timp cat crezi in Dumnezeu te poti numi om pe pamantul acesta!:)

    Posted by Lee Hana | 2011/11/17, 11:31 PM
    • Inainte de Hristos, cam toti oamenii de pe acest pamant se inchinau la diverse obiecte pe care le atribuiau unor zeitati protectoare. Vezi mitologia greaca care e plina de astfel de exemple. Dupa venirea lui Iisus, Crestinismul a inceput sa se raspandeasca prin diverse parti ale lumii, dar nu in mod egal. In Coreea a ajuns se abia in 1794, deci nu a avut timp, ca la noi, sa se dezvolte. Si gandeste-te ca pana si poporul ales de Dumnezeu, oamenii care l-au vazut pe Dumnezeu, evreii, si-au facut chip cioplit ca se inchine la el, daramite un popor izolat la care Crestinismul a ajuns atat de tarziu. Si oare cati dintre crestini sunt crestini adevarati?

      Posted by KimSuroLover | 2011/11/21, 10:38 PM
  3. Eu tot nu inteleg cum de daca sunt atatea religii in Coreea, 50% dintre oameni au ramas fara vreo religie. Nu stiam ca primii misionari crestini au ajuns in Coreea de abia in 1794, e impresionant ca acum sunt mai multi decat budistii avand in vedere cat de puternica era credinta in Buddha in perioada Sillei. Am vazut ca in Gyeongju care era Silla pe vremuri e plin de sculpturi si desene budiste, si totusi acum sunt doar 22% budisti.Eu sper ca si cealalta jumatate sa se converteasca la vreo religie pentru ca nu-mi prea place cum suna fara religie.

    Posted by Madalina Dosa | 2011/11/19, 10:23 AM
    • Madalina, gandeste-te ca inafara de Samanism, restul credintelor sunt mai mult conceptii filozifice, decat religii in sine. Buddha a fost un om si nu un zeu, iar adeptii budismului nu l-au tratat ca pe un zeu. Budismul, Taoismul si Confucianismul sunt mai mult „o intelepciune”, fara zei sau texte sacre cum este Biblia. Crestinismul (in comparatie cu noi care am fost crestinati de acum 2000 de ani de insusi apostolul Andrei) la ei a intrat la sfarsitul secolului 18, deci nu a avut prea mult timp sa se „aseze”. Cu toate ca sunt un popor puternic nationalist, coreenii au acceptat Crestinismul, care ia amploare, iar procentul acela mare de „necredinciosi” se va micsora in timp.

      Posted by KimSuroLover | 2011/11/21, 10:26 PM
  4. Asadar si prin urmare , coreenilor tot le-a ramas imprimata in gena notiunea ca invatatura , cunoasterea (docme ale confucianismului) sunt mai importante decat restul lucrurilor , ceea ce o dovedesc si prin numarul in crestere al crestinilor , religie pe care o i-au in serios , prin implicare in activitati precum cor , mers la biserica de n ori pe saptamana , indiferent de importanta sau inexistenta timpului liber al unei persoane.
    Samanismul intotdeuna mi s-a parut deosebit de interesant , dar presupun ca o data cu descoperirea majoritatii misterelor lumii si a evolutiei stiintei , si-a pierdut multi adepti , cu toate aceste , unele ritualuri sunt practicate inca de persoane de alte religii (de anul nou de exempul sau inaintea examenelor , studentii viziteaza templele lui Confucius).

    Posted by Angela Costina | 2011/11/26, 12:10 AM
  5. Dar sunt numai Crestini-Catolici sau si Crestini-Ortodoxi?😕 Oare un Coreean care e Budist ar vrea sa se dea de partea Crestinismului? Orkum, conteaza in principal ca au credinta, chiar daca ar fii mai bine daca ar fii Crestini ^^ Dar ma bucur ca sunt foarte credinciosi❤

    Posted by 예소야 Roxana | 2012/02/29, 5:44 PM
  6. bai sa sunt si ortodocsi?

    Posted by Jung Sa Sun | 2012/04/13, 8:30 PM
  7. SINT O PERSOANA LOVITA CRUNT IN SOARTA, SI APELEZ LA MILA DUMNEAVOASTRA SA-MI FACETI SI MIE UN AJUTOR FINANCIAR CU CAT V-NDEAMNA DUMNEZEU PE INIMA ,DEOARECE DE 7 ANI SUFAR DE INSUFICIENTA RENALA CRONICA GRAVA SI FAC DIALIZA.DACA CEREREA MEA NU ESTE PREA MARE SI DACA DUMNEAVOASTRA CONSIDERATI CA MERIT SA FIU AJUTAT, VA ROG DIN TOATA INIMA MEA SA-MI PUNETI SI MIE AJUTORUL CERUT IN CONTUL ACESTA;RZBRROBU RO 95 RZBR 0000 0600 1868 9225 RAIFFEISEN BANK STRADA FUNICULARULUI NUMARUL 6 LOCALITATEA BOCSA. VA MULTUMESC MULT.

    Posted by DUMITRU ILIE-SAMUIL | 2016/11/04, 3:11 PM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: