citeşti...
→ CUISINE DEX

BULGOGI

Cuvântul “bulgogi” este este o alăturare a doi termeni: “bul” care în coreeană înseamnă “foc” şi “gogi” care înseamnă “carne”; deci într-o altfel de  traducere, “carne picantă”. Chiar dacă sosul se poate condimenta după preferinţele fiecăruia, “bul” se referă însă, la modalitatea în care este preparată carnea, de obicei direct deasupra unei flăcări sau pe un grătar coreean.

Bulgogi e de cele mai multe ori făcut cu muşchi de vită, dar acesta se poate înlocui cu carne de pui (dak bulgogi) sau de porc (dwaeji bulgogi). Carnea se pune la marinat în sos, care variază în funcţie de zona unde este făcut.

În Coreea de Sud din trecut bulgogi era un meniu pentru rege, mai ales în timpul dinastiei Joseon. Originile bulgogi nu sunt foarte clare, însă mulţi cred că s-a preparat prima dată în era Goguryeo. Cercetările spun că acest fel de mâncare se numea înainte “maekjeok”, iar carnea se prăjea cu ajutorul unui băţ. Chiar dacă numele şi metodele de a-l găti i-au fost schimbate de multe ori, bulgogi este o reţetă ce a rezistat de-a lungul timpului.

Sosul tradiţional de bulgogi e făcut cu usturoi, zahăr, ulei de susan şi sos de soia. Alte reţete mai folosesc pere asiatice, vin de orez, kiwi sau miere. Ceea ce-l face însă atât de popular este faptul că se poate prepara în mai multe feluri şi cu o varietate de ingrediente. Scopul sosului este să marineze carnea, dându-i o aromă deosebită.


Unii adaugă ceapă şi ardei verzi sau morcovi şi dovlecei, însă o reţetă tradiţională va conţine salată verde sau frunze de susan. Pentru aromă se pot adăuga ierburi sau condimente după preferinţă. La fast-food-urile din Coreea se găsesc burgeri, pizza sau hot dog în care se pune sos bulgogi. Se spune că este foarte sănătos, deoarece conţine carne şi multe legume.

Discuție

7 thoughts on “BULGOGI

  1. Ce bun pare❤ Un articol delocios ^^

    Posted by 예소야 Roxana | 2012/02/21, 2:39 PM
  2. Stiam ca gogi inseamna carne, dar credeam ca bul e un alt cuvant pentru vita, in afara de so si ca bulgogi inseamna carne de vita. Nu stiam ca bulgogi nu e intodeauna cu carne de vita. Chiar si bulgogi are o istorie indelungata, de pe vremea regatului Goguryeo… si inca e printre preferatele coreenilor.

    Posted by Madalina Dosa | 2012/02/24, 10:01 AM
  3. Vaaai~ . Ce bun . O sa imi rog si eu parintii sa imi faca >.< . poate reusesc sa gasesc pe la vreun magazin sosul , desi ..slabe sanse . Btw , un articol bun . Gomawo . :*

    Posted by Ilinca Țurcan | 2012/02/24, 10:55 AM
  4. Totul arata foarte bine ^_^ cat as vrea sa incerc si eu….dar slabe sanse sa se intample prea curand :))

    Posted by Alexandra (@Alexandra9R) | 2012/02/27, 11:47 AM
  5. Bulgogo este cu siguranta una dintre mancarurile mele preferate coreene. Nu ma pot satura niciodata cand mananc…nu pot sa ma opresc kkkk ^^ articolul acesta mi’a facut pofta…iar ;))

    Posted by Yomi Midori | 2012/02/27, 12:30 PM
  6. Yummy!! Trebuie sa incerc asa ceva neaparat.

    Posted by Alexandra (@Alecsush) | 2012/02/28, 8:27 PM
  7. Ceva asemanator cu asta am pus-o si eu pe mama sa fac a fost foarte Yummy Yummy:X:X

    Posted by Ale Alexandra | 2012/07/02, 10:08 PM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: