citeşti...
→ BAND DEX

EXO

Una dintre companiile muzicale de top din Coreea de Sud, SM Entertainment, a anunţat cu ceva timp în urmă că va lansa o nouă trupă în lumea kpop-ului, EXO, care va fi împărţită în două sub-trupe, EXO-K (în Coreea de Sud) şi EXO-M (în China). Acestea au debutat în aceeaşi zi, promovând simultan muzica lor în Coreea de Sud şi în China.

SM Entertainment a lansat numeroase teasere începând cu data de 23 decembrie 2011, primul fiind al lui Kai, apoi al lui Lu Han (EXO-M – 26 decembrie), urmat de cel al lui Tao (EXO-M – 27 decembrie). Chen, tot din EXO-M, a fost prezentat pe 28 decembrie, aceștia patru lăsând  fanilor o impresie bună prin apariţia lor la spectacolul SBS Gayo Daejun din 29 decembrie 2011. Anul 2012 a adus cu sine noi teasere din partea SM Entertainment, pe 9 ianuarie fiind prezentat Se Hun din EXO-K, urmat de Lay din EXO-M pe 16 și de Xiumin pe 24.

Atât EXO-K cât și EXO-M au lansal un single prolog pe 30 ianuarie 2012, intitulat ”What is love”. Continuând seria de prezentări, SM i-au făcut cunoscuți pe Su Ho, liderul EXO-K, liderul EXO-M, Kris și pe ceilalți colegi de trupă ai acestora, D.O. și Baek Hyun, totul terminându-se pe 23 februarie cu Chan Yeol. Un al doilea single prolog a fost lansat pe 9 martie, numit ”History”, iar melodia oficială de debut, ”MAMA”, pe 7 aprilie. Întregul EP este disponibil de pe data de 9 aprilie.

Sound-ul EXO este unul captivant, principalele genuri fiind kpop, mandopop, dance şi R&B. Numele grupului a fost inspirat de Exoplanet, cuvânt care defineşte planetele din afara sistemului solar, definind originalitatea stilului adoptat de trupă.

Strategia companiei SM Entertainment pentru promovarea EXO constă în  publicitatea creată prin intermediul site-urilor de socializare (Facebook) şi prin videoclipurile de scurtă durată de pe YouTube, pentru a atrage şi  atenţia fanilor internaţionali, dar şi prin intermediul maşinilor ce se plimbau  prin Seul cu ecrane LCD pe care se difuzau teaserele. Se pare că aceste metode au avut succes, trupa acumulând rapid fani din toată lumea.

Scurtă prezentare a membrilor

EXO-K

1.      Su Ho         – nume real: Kim Joon Myun, data naşterii: 22 mai 1991

2.      Baek Hyun – nume real:  Byun Baek Hyun, data naşterii:  6 mai 1992

3.      Chan Yeol  – nume real: Park Chan Yeol, data naşterii: 27 noiembrie 1992

4.      D.O.           – nume real: Do Kyung Soo, data naşterii: 12 ianuarie 1993

5.      Kai             – nume real: Kim Jong In, data naşterii: 14 ianuarie 1994

6.      Se Hun       – nume real: Oh Se Hun, data naşterii: 12 aprilie 1994


EXO-M

1.      Kris       – nume real: Wu Fan, data naşterii: 6 noiembrie 1990

2.      Xiumin  – nume real: Kim Min Seok, data naşterii: 26 martie 1990


3.      Lu Han – nume real: Lu Han, data naşterii: 20 aprilie 1990

4.      Lay       – nume real: Zhang Yixing, data naşterii: 7 octombrie 1991

5.      Chen    – nume real: Kim Jong Dae, data naşterii: 21 septembrie 1992

6.      Tao      – nume real: Huang Zitao, data naşterii: 2 mai 1993

Discuție

6 thoughts on “EXO

  1. ce e asa original la ei?😐

    Posted by Eny (@EnyKim) | 2012/04/29, 4:48 PM
  2. omo Su Ho are aceeasi data de nastere ca mine😀 !!!!

    Posted by mina_co | 2012/04/30, 10:45 PM
  3. Sincer,mi s-au parut o prostie cele n teasere si faptul ca mereu il aveau pe Kai in ele.Daca erau sa fie iubiti se putea si fara miile alea de taesere si etc 12 taesere ar fi fost deajuns sa ii prezinte pe toti membri si dc 2 prologue song woow…MAMA a fost o melodie super faina dc mai era nevoie de inca 2 melodii sa ii faca populari…sincer uneori pe astia din Sm nu ii inteleg…

    Posted by Ale Alexandra | 2012/07/02, 9:52 PM
  4. desi faza cu N teasere m-a stresat, se vede ca SM stie sa marketeze „produsele”. au avut succes cu primul mini-album si daca o tin tot asa o sa devina foarte populari. sunt curioasa ce o sa mai scoata in continuare

    Posted by Andra^^ (@andra235) | 2012/09/21, 5:54 PM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: